joi, 31 decembrie 2015

La bucurie suntem chemaţi acum... În fiecare om este o lumină, dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire



Puţine cuvinte sunt atât de mult folosite în Sfânta Scriptură ca acela de „bucurie". Viața e bucurie. La bucurie suntem chemaţi acum, imediat ce am urmat lui Hristos. Omul care se bucură nu are ce să-şi reproşeze, nu-i este ruşine de el însuşi şi nu se teme de nimeni.

Bucuria creştină e viguroasă, molipsitoare, polarizantă. Ea provine din adevăr şi virtute, dar şi din natură, din cunoaştere, din bine şi frumos. Conştiinţa că eşti om este prilej de bucurie. Spectacolul lumii prilejuieşte bucurie. Pocăinţa însăşi este un izvor de bucurie. Până şi în lacrimi ori într-o altă formă de tristețe, creştinul gustă bucuria. Bucuria desăvârşită este comuniunea cu Dumnezeu.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, p. 459)

Sursa: Doxologia, Despre bucurie


 ***


Părinţii ortodocşi, cum au fost Sfinţii Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Serafim din Sarov, au vorbit despre această experienţă pe care au recunoscut-o ca fiind cea a Duhului Sfânt. 
 "Această comuniune este o lu­crare a Duhului. El ne leagă de Hristos şi de ceilalţi şi, legându-ne astfel, ne face să iradiem. A fi legaţi de altul înseamnă a avea comuniune, şi a avea comuniune înseamnă a comunica lumină. Fiecare are o lumină, dar această lumină se actualizează numai în comunicare. De aceea, Dumnezeul Treime este comparat cu un sfeşnic cu trei braţe.
În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea recipro­că, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi avem totul. Pe Dumnezeu Îl avem în ceilalţi şi Îl avem în El Însuşi. Pustnicii Îl cunosc pe Dumnezeu ca lumină în iubi­rea Sa; şi sunt plini de iubire pentru toţi oamenii şi pentru toate făpturile; chiar dacă nu văd alţi oameni, ei se roagă pentru ei şi primesc luminarea în rugăciunea lor pentru lume.
Această lumină e sensul inepuizabil al existenţei înrădăcinate în Dumnezeu. Sunt lucruri negrăite... Dar cei care trăiesc această experienţă sunt nerăbdători să o împărtă­şească. Vieţile sfinţilor ne arată făpturi de lumină: făptura dezvoltată duhovniceşte e un om adevărat, de un farmec, de o frumuseţe, de o armonie extraordinară; sfinţii sunt de o blândeţe şi o delicateţe nespusă. Avem nevoie să cu­noaştem viaţa unor astfel de făpturi pentru a şti ce cale trebuie să urmăm."  
Scopul rugăciunii este acela de a deveni sfinţi în unire cu Dumnezeu.

(Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 207-208)




LEGATURI:


miercuri, 23 decembrie 2015

Sus la naltul cerului, cu Byzantion - colinde cântate unul din cele mai minunate coruri de muzică psaltică

Membrii corului academic „Byzantion” au bucuria de a vă anunța apariția primului lor album de colinde tradiționale românești, atent selectate din tezaurul folcloric ocazional al Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei, dar și al Munteniei și Basarabiei.
Intervențiile solistice, în dialog dinamic cu grupurile de flăcăi, secondate de sonorități timbrale ancestrale oferite de instrumentele tradiționale ale satului românesc, vă invită la o călătorie sonoră în negura timpului, în lumea colindelor creștine și laice.

Albumul poate fi achiziționat de AICI!
[...] Noul material discografic al corului psaltic ieșean cuprinde 25 de colinde selectate cu atenție din tezaurul folcloric ocazional al Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei, dar și al Munteniei și Basarabiei, invitând ascultătorii la o „călătorie sonoră în negura timpului, în lumea colindelor creștine și laice”, după cum a mărturisit Adrian Sîrbu, dirijorul corului și cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Am lansat acest album de colinde în încercarea de a valorifica un tezaur al folclorului ocazional. Monodiile au fost ușor prelucrate, fără să altereze izul arhaic cu sonorități ancestrale arhetipale și au fost acompaniate cu mici inserții de percuție, dar și de sunetele inconfundabile ale buciumului de sub Rarău. Izul monodiei folclorice s-a îmbinat cu izul psaltic prin colindul bizantin, dacă luăm ca exemplu compoziția lui Anton Pann. Colindul reprezintă o chemare a tineretului de toate vârstele ‒  așa cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ‒ de a vesti atât Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cât și spiritualitatea abisală a poporului nostru român”, a mai adăugat acesta.

Aplauzele din finalul fiecărei piese muzicale au constituit atât o răsplată a efortului artistic, cât și mărturia faptului că mesajul „colindului sfânt şi bun” a ajuns la inima fiecărui spectator.

Înfiinţat în anul 1997, pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, corul „Byzantion” are ca scop promovarea valorilor muzicale ortodoxe, desfășurându-și activitatea sub ascultarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și sub patronajul Universității de Arte „George Enescu” din Iași.

luni, 14 decembrie 2015

Colindele, cununa traditiilor noastre crestine de Craciun


REZUMAT:

Acum, cand se pune accentul pe cantitate si nu pe valoare, multe din vechile noastre obiceiuri s-au pastrat sub forma lor exterioara, pierzandu-si miezul. Si, astfel, unii prefera sa le cosmetizeze dupa gustul epocii, sa le numeasca oricum, numai traditii crestine nu. Aceasta nu face decat sa altereze valoarea si puterea traditiei pe care poporul nostru s-a straduit sa o pastreze inca de la inceputurile sale. De aceea ne revine datoria sa inlaturam zgura pe care a asternut-o vremurile si sa scoatem la iveala aurul curat al frumusetii si autenticitatii traditiilor crestine care, de Craciun, sunt incununate de colinde.

Cuvantul colinde, din punct de vedere etimologic, are o radacina indo-europeana care este "col", si care inseamna inconjurare, sau rotund, sau calatorie dintr-o destinatie prin mai multe locuri, ca sa te intorci inapoi la destinatia initiala. Asadar, dupa cum vedem, in limba romana s-a pastrat in forma lui originala, colindul fiind nu numai un cantec sau o ceremonie, ci este efectiv un mers, o calatorie, o actiune propiu-zisa, o inconjurare, ceva care se duce si se intoarce.

Mergand pe semnificatia crestina a colindului, noi trebuie sa stim ca reprezinta unul dintre cele mai vechi documente nescrise, dar la fel de valoroase ca si cele scrise, ale vechimii crestinismului nostru, ale originilor noastre crestine. In textele colindelor gasim referiri din perioada baptismama, de dinaintea secolului al IV-lea, cand Craciunul se sarbatorea in acelasi timp cu Boboteaza, pe 25 decembrie, si cand se obisnuia sa fie botezati catehetii. Vedem aceasta si dintr-un stravechi colind, cu sens catehetic, care se incheie astfel:
Maica iți va mai dare cheile Raiului
Tu Raiul când descuiară
Si în Rai când vei intrară
Si pe scaun vei ședeară
Si începea-i a botezară
Din păgâni făcând creștini
Din creștini oamenii buni.

Asadar, mai inainte de toate colindul are o semnificatie misionara, cu rosturi profunde, sanatoase si de mare putere spirituala. Colindatorii plecau din tinda bisericii si colindau toate casele satului inca din zori de ziua. Conducatorul cetei de colindatori primea din mana preotului un toiag in forma de cruce, numit colindet, si cu acesta intra in casa in timpul colindatului, si risipea jarul din vatra, iar gazda se ducea imediat si facea foc nou. Acesta prefigura focul nou al crestinismului care risipirea jarului vechi al paganismului. Colindatul pleca de la biserica, de acolo de unde cuvantul ia trup si se naste, de acolo de unde pleaca vestea cea noua, stirea cea sanatoasa care mai apoi inconjura poporul, il ajuta cum poate, si-l intoarce la biserica. In unele locuri s-a mai pastrat inca obiceiul ca preotul sa insoteasca ceata de colindatori si sa intre in casele oamenilor pentru a predica cuvantul lui Dumnezeu, de aceea putem gasi in colind si un gest liturgic.

Dupa cum identifica Profesorul Ilie Moldovan, dar si alti cercetatori de la noi, colindul are trei sensuri importante. Primul sens este acela de a exorciza. Prin colind se alunga duhurile necurate, se face mai intai o curatire. In unele parti din nordul Moldovei si nordul Transilvaniei, in limba romaneasca veche, se spune chiar nu colindat ci descolindat. Aceasta pentru ca si Satana are colindul lui, dupa cum vedem in cartea lui Iov, unde la Dumnezeu vin toti ingerii inaintea Lui, ca de altfel si cel rau, si pe care Dumnezeu il intreaba:  "De unde vii?", iar Satan răspunde Domnului: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".(Iov 1, 7). Adica a ocolit pamantul, asa cum face tot timpul, dand ocol intregii creatii, si cautand hibe, neputinte, barfe. Asadar, noi descolindam ce a colindat Satana si colindam cu colindul lui Hristos. Regasim, mai departe, al doilea sens al colindului acela de a pune in armonie lumea de aici cu lumea de dincolo, de a le aseaza din nou pe fagasul firesc, in conlucrare. Si, in al treilea rand, colindul apropie cele doua lumi, lumea lui Dumnezeu de lumea omului.

Colindul nu se facea altfel decat cu pregatire anterioara. Toti posteau, se spovedeau si se impartaseau inainte de a merge cu colindul caci, in lupta cu fortele intunericului si pentru a duce marturia lui Hristos in lume este nevoie de curatire, de inarmare cu armele lui Hristos. Asadar, nu numai gazdele isi primeneau casa, ci cu totii se grijeau, mai inainte de toate, de casa sufletului pentru a putea primi pe Pruncul Sfant.

Colindul nu poate fi inteles in sens individual, ci este un eveniment de familie. El aduce aminte tuturor familiilor crestine ca sunt chemate sa reactualizeze sensul edenic al rudeniei, ca trebuie sa reactualizeze Paradisul, viata in comuniune. Colindul este primiea lui Dumnezeu in sanul familiei, este primiea lui Dumnezeu ca Prunc, incalzit de suflul animalelor nevinovate, de privirea duioasa a Maicii, de suava cantare a pastorilor si a ingerilor, care intregesc acest tablou deosebit, de inchinarea, de ocolul magilor - primul colind al lumii vechi, dat de inteleptii ei- , de frumusetea stelei si participarea intregului cosmosului.

In colind adeseori auzim "lerui ler". Aceasta expresie este forma veche romaneasca a cuvantului Aliluia. El se gaseste in Sfanta Scriptura in cartea Apocalipsei. Acolo ingerii canta Aliluia lui Dumnzeu. Practic, prin aceasta colindul este si o profetie. El include in el si o profetie despre ceea ce va veni. Nu este numai o forma statica, o rememorare a trecutului nostru baptismal si din alte epoci ale crestinismului, ci ne arunca in mod liturgic si in viitorul nostru. Permanent: lerui ler! Cat de frumos!

joi, 10 decembrie 2015

Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti, conferinta Parintelui Arhim. Zaharia Zaharou la Iasi (text si video)


Cele trei perioade ale vieții duhovnicești,

conferința Părintelui Zaharia Zaharou 

susținută la Iași, pe 22 octombrie 2015


 *

Cateva spicuiri din conferinta


Călătoria fiecărui creștin spre desăvârșire, spre dobândirea asemănării cu Dumnezeu, începe cu cercetarea harului celui dintâi. Cu toții am trăit harul primei perioade, fie ca prunci în Sfântul Botez, fie mai târziu, în chip conștient ca monahi, sau la tunderea în monahism, ori ca preoți la hirotonie, sau pur și simplu în actul pocăinței noastre, atunci când ne-am întors în sânul Bisericii. Insă, cu toții am pierdut acest har minunat trăind în deșertăciunea lumii acesteia.

Dumnezeu îl vânează pe om, căutând orice prilej ca să-l miluiască și să-l mântuiască. Ținta căutării Sale este inima adâncă a omului, iar chemarea lui este darul bunăvoirii Sale, pe care Scriptura îl numește dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4)

Când primim harul cel dintâi, Domnul începe să zugrăvească primele trăsături ale chipului Sau în inima noastră.

După aceasta începe nevoința celei de-a doua perioade. Acum Dumnezeu îngăduie să trecem prin grele ispite și încercări, dându-ne astfel prilejul să ne dovedim credincioșia fată de El în împrejurări potrivnice și să ne exprimăm recunoștința pentru minunatele daruri ale harului Sau, ca să ne învrednicim de plinătatea vieții dumnezeiești, partea deplina a moștenirii noastre.

La vreme de încercare și de uscăciune duhovnicească, amintirea clipelor în care Dumnezeu ne-a cercetat cu harul Său, ne dă putere și ne ajută să ne reînnoim insuflarea.

Un alt chip de a ne reînnoi insuflarea este să ne aducem aminte de cuvintele dătătoare de viată ale Părinților noștri duhovnicești.

Multe sunt mijloacele prin care noi, creștinii ortodocși, putem reînvia înlăuntrul nostru harul lui Dumnezeu. Amintim printre altele: Taina Spovedaniei, Sfânta Liturghie, chemarea Sfântului Nume a lui Hristos și citirea Sfintei Scripturi. De fapt, tot ceea ce facem în numele Lui ne ajută să redobândim harul.

De-a lungul numeroaselor căderi și ridicări și a repetatelor experiențe ale pierderii harului învățam să nu deznădăjduim atunci când suntem zdrobiți, întrucât știm că, în marea Lui milostivire și dragoste, Dumnezeul nostru este "slab" și se pleacă degrabă spre strigatul nostru.

Duhul smereniei înnoiește inima omului, întărindu-i totodată și sufletul și trupul.

Alternarea clipelor de har cu cele de uscăciune duhovnicească, ne înzestrează cu darul discernământului, învățând să deosebim cele nezidite și veșnice de cele zidite și trecătoare care ne pot însoți dincolo de mormânt.

Dar, înainte de toate, această perioadă a retragerii harului este un imbold spre pocăință, spre a pătrunde tot mai mult adâncul judecăților lui Dumnezeu și a ne cerceta pe noi înșine în lumina poruncilor Sale.

Orice chip ar lua amenințarea morții: boala, prigoana, ori retragerea harului dumnezeiesc, dacă găsim puterea să stăm înaintea lui Dumnezeu și să mărturisim: "slava Tie, Doamne! Tie Ti se cuvine toată slava, iar mie rușinea pentru păcatele și fărădelegile mele", atunci Dumnezeu va face să biruiască credința noastră în El.

Cea de-a treia perioada a vieții duhovnicești, este în general scurtă, fiindcă se deschide spre sfârșitul vieții omului dar, spre deosebire de prima, e mult mai bogata în binecuvântările lui Dumnezeu. Trăsăturile ei sunt dragostea și statornicia precum și pacea adâncă ce urmează slobozirii de patimi.

Liturghia ne invata si mai mult, caci ea ne da un model de viata, de traire, pe care noi trebuie sa-l continuam si dupa ce se incheie Liturghia.

Parintii nostrii ne recomandau sa tinem seama de trei lucruri atunci cand ne apropiem de duhovnic: sa avem bunacuviinta fata de el, cinstire; sa avem teama si, de asemenea, smerita dragoste. Toate aceste trei lucruri trebuie sa coexiste armonios daca vrem sa dobandim roade de la actul spovedaniei. Daca nu avem dragoste smerita, inima nu se va deschide. Daca nu avem bunacuviinta care se cere, facem loc familiaritatii care va stanjeni cuvantul lui Dumnezeu. Si daca nu avem acea frica vom prefera lucrurile pieritoare si stricacioase in locul lucrurilor vesnice si nestricacioase.

Asta este calea noastra in Biserica: suntem impinsi in sus de cei din jurul nostru si suntem trasi in sus de catre Sfintii din Biserica.

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Inregistrari audio ale unor Sfinti Parinti contemporani: Porfirie, Paisie, Sofronie Saharov, Efrem Katunakiotul, Efrem Filotheitul, Tadei


Rugăciunea lui Iisus - Jesus Prayer - Иисусова Молитва



 Архимандрит Софроний Сахаров, Άγιος ΠΑΪΣΙΟΣ Αγιορείτης, Άγιος Πορφύριος Καυσοκαλυβίτης, Γέρων Εφραίμ Κατουνακιώτης, Elder Ephraim Philotheos, Părintele Teofil Paraianu, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”, Rugăciunea inimii la Mănăstirea Sfânta Elisabeta Minsk