marți, 31 august 2010

...pentru omul contemporan

Priviti numai ce viata se duce astazi: televizor, ziare, reviste, teatru si cinema! Toate acestea uniformizeaza gandirea, omul nu mai poate fi singur cu gandurile sale; nu mai poate simti ca Dumnezeu e de fata. 


Mersul de astazi al vietii, cu iuteala-i naucitoare, ii constrange pe oameni sa joace cum se si canta. Omul nu-i niciodata singur cu sine. Chiar de se afla undeva intr-un sanatoriu, sau sta acasa sa se odihneasca, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie sa-l urmeze. Totul se prescrie dinainte. Esti hranit, informat, ce-ti lipseste. Multimi uriase sunt stranse laolalta si totusi fiecare e despartit de ceilalti prin lupta zilnica pentru viata. Chiar si credinciosii sunt atinsi: ajung si ei sa fie nepasatori, ajung si ei , pe nesimtite, mai aproape de "norma". Gandirea prestabilita il impiedica pe om sa ajunga la credinta, iar pe credincios il impiedica sa-si pastreze credinta. Dar, sa nu uitam: Biserica lui Hristos va fi pururi vie, chiar si in imprejurari ca acestea. Pastrati-va credinta, straduiti-va sa ganditi singuri, rugati-va mai mult, cititi Scripturile, iar Dumnezeu va va pastra si El pe voi. N-o sa va lase lipsiti de cugetare, precum multimea cea fara chip, nedeslusita, rece, a lumii.

In ziua de astazi omul s-a obisnuit ca, oriunde se afla, sa aibe cu el un sistem media de informare. El trebuie sa fie la curent cu ultimile stiri, chiar daca aceastea sunt, de fapt, o noncunoastere - o informatie moarta, lipsita de duh datator de viata, dar plina de balastul ce ingreuneaza sufletul. Peste tot trebuie sa fie un televizor aprins, un radio care merge in nestire, si mintea omului este tinuta, astfel, tot timpul ocupata de ceva, numai de rugaciune nu. Mintea omului este tot timpul tinuta in furtuna informatiilor, in cutremurul faradelegilor, iar omul nu mai are timp ca sa-L descopere pe Dumnezeu intr-o adiere de vant lina. Melodia la moda, stirea de ultima ora, toate par mai importante decat ragazul pe care ar putea sa-l aibe omul pentru a se uita in interiorul sufletului lui, pentru a descoperi multimea pacatelor ce il opresc sa vada cerul.
Toate apar cu invalmaseala, si-l fac pe om sa amane timpul pocaintei, iar maine este timpul tatalui minciunii. Omul nu mai traieste clipa de astazi - care si ea a fost pervertita, dandu-i-se intelesul de satisfacere a placerii de moment. Omul a uitat ca orice clipa este o poarta spre vesnicie, si in loc sa-si agoniseasca comori in cer, el traieste in nepasarea pentru viata lui de dincolo.

Legea lui Dumnezeu astazi a devenit demodata, si este inlocuita cu alte legi, norme, standarde, ce nu inceteaza sa mai apara, si care sunt care mai de care mai "drepte" si puse sa apere libertatea omului. Si cu toate acestea nu incetam sa ne plangem ca prin ele ni se stirbesc libertati, dar, ele nu exprima de fapt, decat o realitate care s-a transformat in lege, o "incarnare" a lipsei libertatii omului nascuta din viata in pacat.

Netraind dupa poruncile evanghelice, oamenii nu mai cunosc iubirea. Si desi telefonul portabil nu lipseste din dotarea fiecaruia, iar marile distantele au fost cucerite prin mijloace rapide de transport, constatam ca oamenii sunt din ce in ce mai indepartati unii de altii, fiecare, preocupat mai mult si mai mult de grijile sale cotidiene, uitand de cel care ii este aproape. Oamenii sunt impreuna, dar sunt despartiti de duhurile razvratite pe care le poarte fiecare.  Astazi lumea a ajuns sa fie mai mult unita in pacat decat in adevar. Multi se intalnesc la o barfa, la un pahar, la o faradelege, se hranesc precum hienele din cadavrul unui subiect de ultima ora; dar cati sunt oare cei care se intalnesc in duh de Adevar? Toti cei care devin hristofori ajung sa se intalneasca dupa o "lege" mai presus de fire, ce nu este dependenta de timp si de spatiu, dupa o "lege" care poarta numele iubirii in Hristos . Iubirea aceasta in duh, apropie oamenii, dar in acelasi timp le confera si o "largire" prin respectarea libertatii fiecaruia. Iubirea in duh este o apropiere, fara strangere, fara constrangere, este o apropiere in deplina libertate, este un foc fara para, este o lumina care nu orbeste, ci intelepteste. In schimb, iubirea lumeasca, creeaza dependente ombilicale, reguli si drepturi care strivesc persoana, si-l fac pe om sa uite de Dumnezeu.

Uitand de Dumnezeu, omul incearca sa-si umple existenta prin  ceva care se dovedeste a fi nesatios. Acel ceva este patima, care, asa cum spunea parintele Rafail Noica, este "un dor nesfarsit pe care noi il punem la ceva foarte sfarsit" si  "nu e altceva decat sfasierea unei incercari, unei pliniri cu de-ale materiei a ceea ce este in sine o stare duhovniceasca." Si oriunde ne ducem dam de tot feluri de grupari, partidute, cluburi, etc.,  in care fiecare poate sa-si gaseasca ceva pe masura, si sa-si "odihneasca" patimile.

Omul, inclestat in tipare prestabilite, ajunge sa-si niveleze gandirea, ramanand obtuz,  si slabit de forte in urcusul spre Tabor. Si intr-un fel ar vrea ca totul sa fie facilitat, obisnuit sa ia totul de gata, ca si cum s-ar duce la magazin sa cumpare ce vrea, de pe raft, preambalat. Si lucrul acesta se poate intalni si la cei cu nume de crestin, care se multumesc sa ia de-a gata, ad literam, ceea ce spune un "stalp", un parinte duhovnic, odihnindu-se in cugetarea ca a facut ascultare...oarba. Ori Domnul ne spune: "cautati Imparatia Cerurilor", indemnandu-ne pe fiecare sa  facem lucrul acesta. Si fiecare suntem datori sa cautam, sa ne nevoim, sa discernem duhurile. Sigur, trebuie sa facem si ascultare de acesti atleti ai lui Hristos, care ca orice om sunt supusi greselii, dar ei daca vor cadea, aceasta va fi poate pentru a se smeri si mai mult, si a duce lupta cu si mai mare forta, in schimb noi daca vom ramane la litera, nu vom face decat sa repetam la Judecata aceleasi justificari pe care le-a gasit Adam in Gradina Edenului.

Pastrati-va credinta, straduiti-va sa ganditi singuri, rugati-va mai mult, cititi Scripturile, iar Dumnezeu va va pastra si El pe voi. N-o sa va lase lipsiti de cugetare, precum multimea cea fara chip, nedeslusita, rece, a lumii...

Curs de introducere in muzica psaltica cu P. Roger Coresciuc



sâmbătă, 14 august 2010

Biserica athonita Protaton si "Axion estin"

Biserica Protaton 



Biserica Protaton este o biserica greceasca aflata in capitala administrativa a Sfantului Munte Athos, Careia - Karyes. Biserica, aleasa drept resedinta administrativa athonita inca din secolul al X-lea, a fost construita si a functionat initial ca schit, mai tarziu insa, avandu-se in vedere locul unde se afla, cu sfatul intregului Sfant Munte, s-a hotarat a fi socotita Catedrala orasului Careia.

In Biserica Protaton s-au tinut mai toate sinoadele si dezbaterile athonite. Astfel, Sinodul Sfantului Munte se aduna aici, anual, la data de 15 august, odata cu praznuirea Adormirii Maicii Domnului. Tot aici s-au dezbatut si mai toate neintelegerile dintre manastirile athonite, in mare parte privind teritoriile si atributiunile fiecareia dintre ele.

Biserica Protaton este cea mai importanta cladire din Careia, fiind totodata si cea mai veche biserica din Sfantul Munte Athos. Biserica este intretinuta financiar si material de catre celelalte manastiri mari ale Athosului. Chiliile fostului schit sunt folosite de catre ieromonahii slujitori ai administratiei centrale a Sfantului Munte.

Biserica Protaton - scurt istoric


Biserica Protaton, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ctitorita de Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). In anul 361, pe vremea patriarhului arian Eudoxiu, Biserica Protaton a fost incendiata, urmand a fi rezidita de catre imparatii bizantini.

Biserica actuala dateaza din secolul al X-lea, aceasta fiind doar reparata in decursul timpului. Cea mai importanta reparatie a bisericii a avut loc sub imparatul Andronik al II-lea Palaeologul (1282-1328). In vechime, acesteia i-a fost inchinata Manastirea Cotroceni din Bucuresti si Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Iasi.

Biserica Protaton pastreaza cu mare evlavie mormintele sfintilor martiri ucisi de Ioan Vecos in anul 1204, cand cei ucisi s-au opus latinizarii Sfantului Munte, adica a unirii cu Roma. Mormintele calugarilor ce au marturisit dreapta credinta se afla in tinda bisericii, deasupra mormantului acestora arzand tot timpul patru candele mari.

Inchinata Adormirii Maicii Domnului, Biserica Protaton este singura biserica athonita cu trei abside si doua pronaosuri, cel nordic fiind un simplu portal. Clopotnita, ridicata la mica distanta de biserica, este zidita in anul 1534 de catre calugarul Seraphim.

Iconostasul de marmura dateaza din secolul al X-lea. Acesta a fost restaurat in anul 1955, fiind printre putinele care nu respecta intru totul tipicul bizantin, care este pe baza de lemn. Icoanele de pe acesta au fost pictate de catre Teofanes pe la mijlocul secolului al XVI-lea, ramanand pana astazi unele dintre cele mai reusite lucrari ale Scolii de Pictura Cretane.

Biserica Protaton a fost pictata de catre Manuel Panselinos. Picturile de pe peretii bisericii, datate in jurul anului 1300, au fost atribuite zugravului Panselinos, un artist ce a ridicat valoarea artistica a Bisericii Protaton printre cele mai apreciale monumente ale lumii.

Abundenta extraordinara de fresce, total lipsite de elementele artistice ce se vor infiltra de-a lungul timpului in arta bizantina, ofera un bogat material artistic si duhovnicesc al vremii sale. Frescele din Protaton sunt considerate a fi cele mai bune exemple de arta iesita din Scoala Macedoneana, reprezentand si o marturie a artei bizantine a paleologilor.

Icoana Maicii Domnului "Axion Estin"


Icoana Maicii Domnului numita "Axion Estin", ceea ce inseamna "Vrednica Esti", este una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica Ortodoxa. Icoana este pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos. Aceasta icoana este legata de o minune petrecuta in chilia unui calugar, numita astazi "Chilia Axion Estin".

Istoria icoanei Axion Estin a fost scrisa in anul 1548, de catre "calugarul Serafim". Inaintea acestei icoane ne-a fost daruita rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat...". Astazi, scena descoperirii rugaciunii, calugarului nevoitor, s-a zugravit si ea intr-o icoana aparte, numita "Descoperirea rugaciunii catre Maica Domnului".

Minunea a avut loc intr-o chilie din apropiere de Careia, in anul 980. In aceasta chilie vietuia un parinte, impreuna cu ucenicul sau. Sambata seara, parintele a mers in Careia, la privegherea de rand, iar ucenicului i-a spus sa cante singur laudele si slujba de noapte. Ucenicul a facut intocmai cele spuse de batran. 

El se ruga in fata icoanei cu rugaciunea "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim."

In acel moment apare Sfantul Arhanghel Gavriil, in chipul unui calugar pelerin. Ucenicul il pofteste in chilie si incep amandoi sa savarseasca randuiala Utreniei. Ajungand la cantarea a noua a Canoanelor, ucenicul cand simplu "Ceea ce esti mai cinstita", cantare pastrata de la Sfantul Cosma Melodul. Calugarul a cantat astfel cantarea: "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru", la care a adauge rugaciunea pe care deja o stia si ucenicul "Ceea ce esti mai cinstita".

Ucenicul i-a cerut calugarului sa ii scrie si lui aceasta noua cantare, fiindu-i teama ca nu cumva sa nu o retina. Ingerul i-a zis: "Adu-mi cerneala si hartie, pentru a scrie imnul." Ucenicul insa i-a zis: "Nu am nici cerneala, nici hartie." Apoi, ingerul i-a zis: "Adu-mi o lespede." Atunci, calugarul inger a luat tigla de piatra, de genul celor de pe acoperis, si a scris cu degetul intreaga rugaciune. In acel moment, ucenicul si-a dat seama ca acela nu era un om, ci un inger, anume Arhanghelul Gavriil. Tot atunci, ingerul a disparut.

Parintii athoniti au luat lespedea de piatra si au mers cu ea la Imparat si la Patriarh, in timp ce icoana cu pricina, in fata careia s-a rugat calugarul, a fost mutata in Biserica Protaton. Aceasta piatra se pastreaza pana in zilele noastre.

AXION ESTIN






Grecește:

Αξιον εστίν ως αληθώς
μακαρίζειν σε την Θεοτόκον,
την αειμακάριστον και παναμώμητον
και μητέρα του Θεού ημών.
Την τιμιωτέραν των Χερουβείμ και
ενδοξοτέραν ασυγκρίτως των Σεραφείμ
την αδιαφθόρως Θεόν Λόγον τεκούσαν,
την όντως Θεοτόκον, Σε μεγαλύνομεν

Transliterat:
Axion estIN os aliTHOS
MakaRIzien se tin TheoTOkon
tin ayimaKAriston kai panaMOmiton
kai miTEra tou theOU imON
Tin timioTEran ton heruVIM
kai endoksoTEran asinGRItos ton seraFIM
tin adifthORos, theON logON tekOUsan
tin ONtos theoTOkon, se megaLInomen.

In limba româna:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe Tine născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru, ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu cuvântul L-ai născut, pe tine cea adevărată născătoare de Dumnezeu te mărim!









PAGINI WEB:

http://www.crestinortodox.ro/diverse/maica-domnului-icoanele-facatoare-minuni-sfantul-munte-athos-88348.html
http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/icoana-maicii-domnului-axion-estin-la-protaton-120101.html
http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-protaton-67743.html
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ne-vorbeste-parintele-cleopa/cantarea-axionului-axion-estin-81178.html
http://doarortodox.wordpress.com/2010/06/12/axion-estin/

vineri, 13 august 2010

Sa fim smeriti ca suntem ortodocsi

Parinte Rafail, ati spus ca pe meleagurile noastre Ortodoxia este putin inteleasa si traita. Am dori sa ne constientizati mai mult asupra acestui lucru.

Da, ma bucur de intrebarea aceasta! Ce mi s-a intamplat mie, s-a intamplat multora in Apus, cand ne-au lipsit toate cele ce le luam de bune si am inceput sa cautam. Cautand, am gasit mai mult decat ne-am asteptat. In cazul meu, cand va spun ca am trait ortodoxia ca fiind insusi firea omului, a fost acel "mult mai mult" decat ce ma asteptam. Il intrebam pe Dumnezeu in taina inimii: Doamne, dar de ce ar fi ortodoxia mai adevarata, sau mai inteleapta, sau mai adanca, sau mai nu stiu ce decat Protestantismul pe care-l descoperisem eu, asa cum mi se parea. Si mi-a aratat Dumnezeu ca nu era "mai", nu era mai inteleapta, mai adevarata - era firea omului! De-aceea este "mai" decat orisice. Orice religie, orice ratacire, orice ideal este un om ce se cauta - si Ortodoxia este ceea ce cauta omul!

Pe meleagurile noastre se intampla cum se intampla cu Evreii in Vechiul Legamant: constientizati de descoperirea dumnezeiasca, cum ca ei sunt poporul ales, bineinteles ca pacatul "si-a tras spuza pe turta lui", si atuncea au inceput sa se mandreasca. Care este primul cuvant de propovaduire al Glasului Cuvantului lui Dumnezeu, adica Ioan Botezatorul ( ca Troparul zice ca este Glasul Cuvantului, glasul cel din pustie) : " si sa nu ziceti intru voi ca sunteti samanta lui Avraam, ca zic voua ca si din aceste pietre Dumnezeu poate sa ridice fii lui Avraam".

Echivalentul acestor cuvinte este valabil pentru toata Ortodoxia in bastina ei astazi - la noi, probabil la Rusi, la Greci am vazut aceleasi lucruri. Si, paradoxal, dar ce s-a intamplat in istorie si-n Vechiul Legamant, se intampla si astazi: multe rataciri in Apus, si-n diaspora, si intre toti ortodocsii; omul se cauta, si un pic se gaseste, si un pic se pierde, dar constientizarea aceea ce este Ortodoxia, mult mai puternic se da, de multe ori, acolo unde ea nu este, si omul cauta decat acolo unde, fiinca o ai " pe toate drumurile", o iei de buna; ai o biserica aici, ai una acolo, strazile si pietele sunt pline de preoti; vrei sa te spovedesti, ai unde sa te duci. Toate sunt la indemana, dar fiindca o luam de buna, o pierdem. Fiindca pacatul isi trage spuza pe turta lui, pacatul fiind indiferenta, pacatul fiind nepasarea, pacatul fiind mandria ca noi suntem popor "asa si pe dincolo", poporul lui Dumnezeu.

Va spun ca, din popoarele pe care le-am cunoscut, nu e un singur popor care sa nu fie "buricul pamantului". E un pamant cu zeci de burice, dintre care cel dintai, bineinteles, sunt eu si poporul meu ! Acesta este pacatul si spuza pe care si-o trage, si cu asta, pentru asta poporul ales al lui Dumnezeu, pe Dumnezeul L-a rastignit, si pe Dumnezeul lor L-au pierdut, si traditia lor. Apostolul Pavel s-ar fi facut el anatema de la Hristos, numai ca poporul lui sa poata reveni la Adevar - si n-a venit pana astazi! ( Vine astazi, multi se trezesc!) Dar spun lucrurile acestea tocmai ca sa nu facem si noi gresala asta. Spunea Parintele meu duhovnic: " Noi suntem ortodocsi, dar noi nu putem sa fim mandri ca suntem ortodocsi; noi trebuie sa fim smeriti ca suntem ortodocsi, si Ortodoxia in smerenie se pastreaza".

Extras din "Cultura Duhului" de Rafail Noica