marți, 23 ianuarie 2018

Doamna Aspazia Oţel Petrescu, la 94 de ani a trecut la cele veșnice. Domnul să o odihnească în pace împreună cu martirii și mărturisitorii neamului românesc! In memoriam.


Doamna Aspazia s-a mutat la Domnul


În noaptea zilei de 23 ianuarie 2018 răbdarea și tăria doamnei Aspazia a fost încununată de primirea ei în Ceruri.  De acum, ajutorul ei pentru noi va fi mai mare. Dumnezeu să o pomenească întru Împărăția Sa.
 
 +

Astăzi (23 Ianuarie 2018) dimineaţă, una din cele mai alese flori ale acestui neam mult încercat, şi una din ultimele supravieţuitoare ale iadului temniţelor comuniste, doamna Aspazia Oţel Petrescu, fiică duhovnicească a părinţilor Arsenie Boca şi Justin Pârvu, s-a mutat la cele cereşti. După o viaţă închinată lui Hristos în care a purtat cu smerenie, cu bărbăţie şi delicateţe crucea pe care Mîntuitorul i-a dăruit-o, în ultimii ani de viaţă a primit încă o cruce, aceea a unui cancer necruţător, cruce purtată cu multă demnitate şi recunoştinţă. Ieri după amiază, părintele stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, arhimandritul Hariton Negrea, i-a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi s-au despărţit în pace, cu nădejdea revederii într-o lume mai bună. În aceeaşi linişte lăuntrică şi pace cerească sufletul doamnei Aspazia s-a mutat la cele cereşti cu puţin înainte de ora 3 dimineaţa, lăsîndu-ne moştenire mărturia prezenţei lui Hristos în sufletele care Îl caută cu toată inima.

Înmormântarea va avea loc joi, 25 Ianuarie, la ora 11, în oraşul Roman. Vom reveni cu amănunte.


 +

Pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, Aspazia Oțel Petrescu a împlinit 94 de ani. Atunci, ea a transmis un mesaj către tineri:
 „Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”.


+

Fericiți cei prigoniți: Biografia unei mărturisitoare - Aspazia Oțel Petrescu


Se naşte la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi) 1923, în comuna Cotul Ostriţei, în ca­sa bunicilor materni; primul copil din cei doi (fratele - Anatolie) al învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel.

duminică, 21 ianuarie 2018

Înregistrari AUDIO, VIDEO inedite CU și despre Sfântul PAISIE AGHIORITUL. Mitropolitul Athanasie de Limassol - Fapte minunate ale Sfântului Paisie Aghioritul

Ah, fraților, în aceste vremuri dragostea multora se va răci, și va fi multă întristare, atacuri ale neamurilor și emigrări ale popoarelor, mare neorânduială, risipă, negrijă, indiferență față de mântuirea sufletului. Aproape toți oamenii vor fi dispuși să alerge la mese, la petreceri, la chefuri. Vor alerga să se desfete cu bunătățile pământești. Oamenii se vor vrășmași, vor fi foarte trândavi. Vor fi trândavi în îndatoririle lor creștine. La gradul superlativ! Vor fi dispuși să-i judece pe ceilalți! Necredința, ura, vrăjmășia, invidia, cearta, vor deține primul loc în viața oamenilor!  

 Învățături ale Sfântului Paisie Aghioritul - înregistrare cu vocea sa



Ah, fraților, în aceste vremuri dragostea multora se va răci, și va fi multă întristare, atacuri ale neamurilor și emigrări ale popoarelor, mare neorânduială, risipă, negrijă, indiferență față de mântuirea sufletului. Aproape toți oamenii vor fi dispuși să alerge la mese, la petreceri, la chefuri. Vor alerga să se desfete cu bunătățile pământești. Oamenii se vor vrășmași, vor fi foarte trândavi. Vor fi trândavi în îndatoririle lor creștine. La gradul superlativ! Vor fi dispuși să-i judece pe ceilalți! Necredința, ura, vrăjmășia, invidia, cearta, vor deține primul loc în viața oamenilor!  

Să stăm cu frică de Dumnezeu și să fim atenți în plinirea îndatoririlor noastre religioase, ținând toate virtuțile. Să ne îngrijim să umplem vasele noastre cu ulei cât sufletul nostru se află în trup. Candela noastră treuie să lumineze, trebuie să fie aprinsă tot timpul vieții noastre, să fie aprinsă înainte ca ochii noștri să se închidă. Neîncetat sa fie aprinsă candela noastră! Vasele sunt puterile sufletului care primesc virtuțile. Uleiul pe care trebuie să-l turnăm în vase este aplicarea practică a tuturor virtuților. Candela ce luminează simbolizează mintea care poate primi Sfântul Har. Sufletul care va deveni purtător de lumină va intra împreună cu Iisus Hristos în Împărăția Cerurilor. Repet aceasta: sufletul care va avea aprinsă candela, precum cele cinci fecioare, va intra împreună cu Iisus Hristos întru Împărăția Cerurilor! Doamne iartă mulțimea păcatelor mele! De asemenea, trebuie să-i vezi sfinți pe toți ceilalți și numai pe tine să te vezi păcătos și mai mic decât toți, indiferent dacă ceilalți oameni ar putea fi păcătoși. Nu avem noi dreptul să-i vedem păcătoși, nu avem dreptul să-i judecam, nu avem dreptul să vorbim împotriva unui păcătos. Numai pe noi înșine să ne vedem păcătoși și mai prejos decât toți! Omul să vorbească atunci când trebuie, să vorbească atât cât trebuie, și să vorbească așa cum trebuie! 

Cel mai grozav vrăjmaș al diavolului nu este altul decât smerenia. Să ascultam pe Domnul nostru care zice că demonii se scot afară cu rugăciune și post. Dacă ne va aduce gânduri necuviincioase în lucrarea noastră duhovnicească și orice altceva care să împiedice mântuirea sufletelor noastre, trebuie să îl luptam cu rugăciunea mântuitoare înlăuntrul nostru, în mintea noastră, cu "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă", "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajuta-mă!". Si întotdeauna sufletul nostru să înseteze de cunoașterea adevărului, să înseteze de cunoașterea păcatelor, să înseteze de pacea conștiinței, să înseteze de bucuria cerească! Cea mai frumoasa însetare este cea după unirea cu Iisus Hristos! Să înseteze după Sfânta Împărtășanie, să înseteze după dobândirea virtuților, să înseteze de a ajunge cât mai repede în Împărăția Cerurilor, de a se elibera cât mai repede de deșertăciunea lumii prezente, de a se elibera de dureri, de întristări, de chinuri, de răutatea care împărătește în inimile oamenilor, de a ne face liberi, de a ne elibera de patimi și, în cele din urmă, sufletul nostru să înseteze de bucuria veșnică, să înseteze după unirea cu Dumnezeu ca să trăim veșnic, împreună cu sfinții! Deoarece, cât va fi timpul vieții noastre aici, pe pământ?...

vineri, 12 ianuarie 2018

Înmormântarea Arhim. Placide Deseille, comemorat împreună cu fondatorii Mănăstirii Simonos Petra. Mesaje de condoleanțe adresate de Patriarhul Bartolomeu si de Patriarhul Daniel (+foto)


Joi, 11 ianuarie 2018, la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Franța, metoc al Mănăstirii Simonos Petra din Athos, a avut loc înmormântarea Starețului, Arhim. Placide Deseille, care a plecat la Domnul în ziua de 7 ianuarie, zi de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul, după noul calendar, și a Nașterii Domnului, după vechiul calendar - ținut și de athoniți.

La înmormântare au participat: IPS Emmanuel și PS Job de Telmessos din partea Patriarhiei Ecumenice, IPS Iosif și PS Marc, din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, Părintele Arhim. Serafim și Părintele Arhim.  Ilie, împreună cu care Părintele Placide a adus Ortodoxia din Athos în Franța, Părintele Arhim. Irineu de la Măn. din La Faurie, Părinții Ieromonahi Siluan, Denis și Casian de la Măn. Sf. Antonie cel Mare din Vercors, Părintele Ierom. Macarie Simonopetritul și Părintele Ierom. Eucarpios de la Mănăstirea Simonos Petra din Athos, Părintele Ierom. Theotokis și Maica Stareță Hypandia împreună cu obștea de la Solan, Părintele Ierom. Martin, fost viețuitor la Man. Sf. Antonie,  Părintele Ierom. Radu împreună cu obștea de la Bussy en Othe,  Părintele Ierom. Nectarie Petre, starețul Mănăstirii Crasna, Prahova, Părintele Protopop Marc Antoine Costa de Beauregard, precum și alți numeroși preoți, diaconi, monahi și monahii, credincioși fideli sau prieteni ai mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare din Vercors, aparținând diferitelor jurisdicții ortodoxe.

duminică, 7 ianuarie 2018

Părintele Placide Deseille a plecat la Domnul. Veșnică să-i fie pomenirea!


Astăzi, 7 ianuarie 2018, la ora 13.45, părintele Placide Deseille a trecut la Domnul, la vârsta de 91 de ani. Născut pe 16 aprilie 1926 în Issy-les-Moulineaux, lângă Paris, Părintele Placide a devenit călugăr cistercian la Abația Bellefontaine în 1942 la vârsta de 16 ani. În 1966 înființează împreună cu alți călugări o mănăstire de rit bizantin în Aubazine, Correze, Franța, iar 1977 se decid să treacă la Ortodoxie. Au fost primiți în Biserica Ortodoxă pe 19 iunie 1977, iar în februarie 1978 au devenit călugări ai mănăstirii Simonos Petra din Muntele Athos. În același an au fost trimiși în Franța de către Arhimandritul Emilianos, Starețul Mănăstirii Simonos Petra, pentru a întemeia un metoc al mănăstirii athonite. Astfel Părintele Placide împreună cu Părintele Serafim au pus bazele mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare pe 14 septembrie 1978, slujind la început într-o casă dărăpănată din Saint Laurent en Royans (Drôme), într-o vale sălbatică din masivul Vercors. Apoi a luat naștere mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului care, mai târziu, a fost cunoscută sub numele de mănăstirea de la Solan.

Părintele Placide a predat Patristica la Institutul Teologic Ortodox Sf. Serghie din Paris. De asemenea, el este fondatorul colecției "Spiritualitatea orientală" la editura abației Bellefontaine. Este autorul mai multor cărți despre istoria monahismului și a spiritualității ortodoxe. [...]

Părintele Arhimandrit Placide Deseille a fost unul dintre cei mai importanți părinți duhovnici și teologi ortodocși francezi contemporani.

Veșnică să-i fie pomenirea!

Traducere și adaptare de Român Ortodox în Franța după Orthodoxie.com, Décès de l’archimandrite Placide Deseille

Părintele Placide luând binecuvântare de la Părintele Cleopa
(Fotografia nu se poate prelua decât cu acordul nostru)


Si moartea face parte din viata...

Legături:

ROF:

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Ioan Ianolide - Trei Crăciunuri. "Va veni o zi când lumea ne va înţelege, dar credem că duhurile vii vor fi receptive acum"


Crăciunul anului 1931, în copilărie


Ochii copilului erau atât de mari, încât ascunseseră în ei căminul, iazul, stelele şi oamenii şi vedeau tainele, îngerii, minunile. Totul părea că răspândeşte sfinţenie. În sufletul mic, în mintea aceea necoruptă, nemărginirile depăşiseră de mult opacele şi impermeabilele volume şi vedeau în miezul lor nevăzut calm şi uimitor de frumos. Totul era o minune. Iisus plutea pretutindeni. Betleemul era aici şi pretutindeni, căci se petrecea în inima mea plăpândă.
De multe zile ne pregătisem de Crăciun. Am postit cu sentimentul că numai aşa vom putea participa la praznicul Naşterii. în Ajun, când s-a tăiat porcul, când s-au făcut plăcintele, covrigii şi cozonacii, apoi sarmalele şi cârnaţii, nu-mi lăsau deloc gura apă, căci aşteptam Crăciunul cu un nesaţ ce depăşea poftele copilului.
Numai popa Nae cu tata mâncau cârnaţi şi beau ţuică pe vatră, în timp ce mama îi certa cu cuvinte pe cât de mustrătoare, pe atât de blânde, căci primise mama un dar înnăscut de a le avea pe toate cele potrivnice într-o îmbinare uimitoare. Priveam la popă şi la tata ca la nişte păgâni. În suflet se lăsau neguri, dar continuam să-i iubesc, că doar erau atât de ai mei, încât nu mă gândeam că ar fi putut să fie altfel.
Eram destul de măricel – aveam vreo zece ani – şi puteam pricepe multe, dar inima mea o lua înaintea minţii. O fi şi ăsta un dar al Preasfântului! Căci deschiderile mele sufleteşti spre cele sfinte şi tainice mi-au dat bucurii lăuntrice pe care nu le-aş înlocui cu nici o altă plăcere a vieţii.
Mama nu mă lăsa să merg cu colinda şi mie îmi pria hotărârea ei, căci aveam mai bun prilej să văd minunile, aşteptându-le, urmându-le cu mintea, căutând acele simţiri sfinte din inimă, lucru ce nu prea e cu putinţă în forfota străzilor, în cântecele colindelor, în joaca copiilor prin nămeţi. Mă bucuram să văd colindătorii şi priveam până-n taina din sălaşul Betleemului.
Fulgii de nea încă păreau aripi de îngeri. Luna şi stelele erau făcliile aprinse pe cer pentru Crăciun. Satul era imens cât lumea. Vedeam casa cu ochi de vis, copleşit de visul inimii mele. Mângâiam cu privirea icoana şi pe mama şi găseam o uimitoare asemănare în impresiile ce mi le lăsau amândouă, de parcă ar fi descins din acelaşi cer.
Cu mama şi cu Maica Domnului am avut o comuniune sufletească naturală, nestăvilită şi temeinică. Puţin am vorbit cu mama, dar mult ne-am înţeles. Se transmiteau între noi alte graiuri, mult mai intense, ce ne umpleau pe amândoi de dragoste şi bucurie. O trăiam pe mama în mine şi ea pe mine. O astfel de simţire aveam şi pentru Maica Domnului, în care eu mă simţeam mai eu, deşi simţeam ca ea şi parcă mă identificam cu ea.
Ochii mei căutau adesea icoana din perete, dar pe Preacurata Fecioară o găseam pretutindeni, deşi nu o fixam nicăieri. Nu o confundam cu nici un lucruşor, cu nici o stea, ci ea era o boare binefăcătoare ce sufla peste natură cu un aer fericit care-mi umplea inima. Eram mic, dar aveam senzaţia că port în mine o minune şi mi-era imposibil să o dezvălui cuiva. Era taina bucuriei mele.
Nici un obstacol material nu-mi lipsea sufletul de bucuriile mele tainice, încât chiar de priveam un zid – şi, vai, în viaţă mi-a fost dat să trăiesc decenii de contemplare a zidurilor! – ei da, vedeam dincolo de zid, ori poate în zid, minunile vieţii şi ale sufletului. Aşa se face că iubeam cu atât mai mult tot ce era material şi le mângâiam cu privirea ori cu mâna ca pe scumpe odoare. Îmi erau dragi animalele, şi păsările, şi gâzele şi florile şi mă simţeam legat sufleteşte de fiecare; mai mult însă mă uimeau oamenii.

vineri, 22 decembrie 2017

COLINDE (text, audio/video) - Trei Crăciunuri




CRĂCIUN 1



Sus boieri, nu mai dormiți





Sus boieri, nu mai dormiți
R: O lerui, Doamne
Vremea e să vă gătiți, (R)

Casa să v-o măturați, (R)
Masa să v-o încărcați (R)

Nu dormiți în astă seară, (R)
Ci ședeți la privegheală, (R)
S-așteptam pe Domnul sfânt (R)
Ca să vie pe pământ (R)

1. Tuturor ce sunt în casă (R)
Si se veselesc la masă (R)
Să le dea Hristos de toate (R)
Bucurie, sănătate.  (R)

2. Ca e Fiul Cerului (R)
Si Domnul pământului, (R)
Cruce-n casă, cruce-n masă, (R)
Rămâi gazdă sănătoasă.(R)

Ia ieșiți boieri afară - Byzantion



Doamne, ler, Domnului, Doamne,
Ia ieșiți, boieri, afară!
Ia ieșiți, boieri, afară!

Doamne, ler, Domnului, Doamne,
De vedeți ce se scoboară,
De vedeți ce se scoboară

Doamne, ler, Domnului, Doamne,
Se scoboară doua flori,
Se scoboară doua flori.

Doamne, ler, Domnului, Doamne,
Da’ nu-s flori, ca-s frățișori,
Da’ nu-s flori, ca-s frățișori.

Doamne, ler, Domnului, Doamne,
Da-i Ion și Văsălie,
Da-i Ion și Văsălie.

Doamne, ler, Domnului, Doamne,
Se întorc de la robie,
Se întorc de la robie.

Doamne, ler, Domnului, Doamne,
Mama-sa când îi vedea,
Mama-sa când îi vedea.

Doamne, ler, Domnului, Doamne,
Caii în grajd îi bagă,
Caii în grajd îi bagă.

Doamne, ler, Domnului, Doamne,
Vin roșu să be’ le da-re,
Vin roșu să be’ le da-re.

Sus la 'naltul cerului



Sus la 'naltul ceruluiu, la mijlocul raiuluiu
Corindelesi Doamne, corinde
In vârfu' la nouă meri, arde-și nouă lumânări,
Corindelesi Doamne, corinde
Pică nouă picături, trei de vin și trei de mir,
Corindelesi Doamne, corinde
Trei de apă limpejoară, să facă de-o băișoară
Corindelesi Doamne, corinde
Dar în ea cine se scaldă, scaldă Bunul Dumnezeu
Corindelesi Doamne, corinde
Tot se scaldă, se’mbăieste, cu apă se limpezește
Corindelesi Doamne, corinde
Cu sfânt mir se miruiește, și cu vinul se grijește
Corindelesi Doamne, corinde
Sus la 'naltul ceruluiu, la mijlocul raiuluiu...
Corindelesi Doamne, corinde

miercuri, 20 decembrie 2017

Părintele Zaharia Zaharou despre inima duhovnicească și despre cum zidim Biserica cea Sfântă înlăuntrul nostru


Părintele Zaharia Zaharou - Despre inima duhovnicească 



Ce este inima duhovnicească?

Inima reprezintă omul lăuntric, este centrul personalității sale. Acolo unde Îl poate întâlni omul pe Dumnezeu, acolo unde poate să Îl caute din libertatea sa asumată, este centrul personalității lui. Si nu poate omul să își afle inima numai cu puterile lui.  

Trebuie să spunem că scopul vieții creștine este de a ni se uni mintea cu inima. Pentru că atunci suntem vindecați, împliniți și putem să ne întoarcem cu toată ființa noastră către Dumnezeu, împlinind cu dumnezeiască cuviință porunca Lui, care ne cere să Îl iubim cu toată inima, din tot sufletul, cu toată ființa noastră. Prin urmare, nu putem să dobândim Duhul Sfânt și să Îl cunoaștem pe Dumnezeu dacă nu ni se va uni mintea cu inima. Si aceasta nu se poate împlini cu puterile noastre omenești. Mintea se unește cu inima numai prin lucrarea harului dumnezeiesc. Si acest har vine atunci când omul își răstignește mintea sa, prin împlinirea poruncilor Învață să trăiască, să gândească, să reacționeze, conform poruncilor evanghelice. Atunci mintea coboară în adâncul inimii; și de acolo se îndreaptă cu totul către Dumnezeu. Atunci este vindecat omul. Nu putem numai cu puterile noastre să împlinim această minune, adică să se unească inima noastră cu Duhul lui Dumnezeu, pentru că, așa cum spune Părintele Sofronie, aceasta este cea mai mare minune din tot universul, din întreaga lume: unirea inimii omului cu duhul lui Dumnezeu.

Harul lui Dumnezeu ajută mintea noastră de a ni se uni cu inima, însă Dumnezeu ne-a dat diferite mijloace de a înfăptui această vindecare. În primul rând ne-a dăruit Sfânt Numele Lui, Care este purtător al energiei Persoanei Sale. Numele Lui este strâns legat de Persoana Domnului Iisus. Atunci când noi chemam numele Lui, înviază prezența Lui înlăuntrul nostru. Si prin chemarea Numelui Domnului Iisus, adunăm urmele prezenței Domnului înlăuntrul nostru. De aceea, urmele prezenței Lui zidesc Biserica cea Sfânta a Domnului înlăuntrul nostru. Acesta este un mod, este un mijloc.

Ne-a dăruit, de asemenea, cuvântul Lui cel sfânt, care este creator. Domnul a spus la începutul creației: "Să fie!" și toate s-au făcut pentru cuvântul Lui. "Prin cuvântul Domnului cerurile s-au întărit, și cu Duhul gurii Lui toată puterea lor"(Ps. 32, 6), după cum spune Psalmistul. Prin urmare, cuvântul Lui este creator, și atunci când noi cercetăm cuvântul lui Dumnezeu, și, mai mult, când ne rugăm cu cuvântul Lui, acesta devine limba noastră, prin care Îi vorbim. Așa cum Dumnezeu ne-a vorbit cu cuvântul Lui, și noi, rugându-ne și vorbind lui Dumnezeu cu cuvântul Lui, învățam limba lui Dumnezeu și acestă limbă face o lucrare creatoare: lasă urmele prezenței lui Dumnezeu în inima noastră. "cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăție" (Col. 3, 16). Să locuiască cu bogăție cuvântul lui Dumnezeu în noi, spune Apostolul și să lase urme ziditoare ale prezenței lui în inima noastră care clădesc Biserica cea Sfânta a Lui din noi. Sfântul Apostol Pavel spune: "Nu știți, oare, că sunteți templul lui Dumnezeu? Si Duhul lui Dumnezeu locuiește întru voi?" (I Cor. 3, 16) Ca și cum ar fi o realitate arhicunoscută. O spune ca pe un lucru obișnuit: "Nu știți, oare, că voi sunteți templu al Duhului Sfânt"?

Așadar ne-a dat aceste mijloace, și încă unul și mai mare: Taina Sfintei Împărtășanii, Liturghia. După cum Domnul a rostit un "cuvânt aspru", după spusele iudeilor, "dacă nu vom manca Trupul Lui și nu vom bea Sângele Lui, nu vom avea viata intru noi". Însa când participam la Taina Sfintei Împărtășanii cu conștiința curată, și ne hrănim cu Trupul și Sângele Lui, atunci ne facem părtași vieții lui Dumnezeu. Se face schimbarea neînsemnatei vieții omenești trecătoare, cu nesfârșită viață cerească a Domnului. Si zidim Biserica Lui cea Sfânta înlăuntrul nostru.  

Dumnezeu ne-a dăruit multe mijloace de a ne apropia de El, dar am făcut referire la cele trei, mai importante: Numele Lui, cuvântul Lui și Trupul Lui cel sfânt cu care ne împărtășim, pentru a avea viata veșnică.
 

Starețul Iosif Vatopedinul : "Identitatea voastră, care stă scrisă în voi și vă face cunoscuți și celor cerești și celor pamântești, este iubirea dintre voi"


Porunca iubirii este lucrul de căpătai, pentru că Dumnezeu este Însuși Iubirea. Acolo, unde vede împreună pătimire, se apropie fără să fie chemat. Firea Lui este împreună-pătimirea!

Starețul Iosif Vatopedinul- Identitatea noastră este iubirea dintre noi 



Luați aminte să păstrați simplitatea, iubirea și unitatea dintre voi, după cum vă îndemn mereu! Pentru că diavolul, în pervertirea lui, are dorința și puterea să despartă cele unite. Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl luați aminte!

Deoarece sunt multi, și fiecare dintre noi are un caracter deosebit, nu este neobișnuit să avem păreri diferite. Acestea le amestecă diavolul așa cum amesteci cu o lingură. "Ai văzut ce a spus acela?", "Ai văzut ce a spus acesta?", "Acela nu a zis bine!". "Acela o zice mai bine!". "Dar de ce sa spună asta?!" Prin aceste lucruri ne provoacă împotriviri! Însă știm dinainte că avem îndatorirea să ne punem sufletul pentru frații noștri!  "Purtați-vă sarcinile unii altora!"."Îngăduindu-ne unul pe altul cu milostivirea lui Hristos!" Vedeți! Luați aminte! Porunca iubirii este lucrul de căpătai, pentru că Dumnezeu este Însuși Iubirea. Acolo, unde vede împreună pătimire, se apropie fără să fie chemat. Firea Lui este împreună-pătimirea! De aceea, luați aminte "îngăduiți-vă unul pe altul cu milostivirea lui Hristos!". "Rugați-vă unul pentru altul". 

Diavolul își bagă coada. De exemplu, un frate, din neatenție, l-a supărat pe alt frate și l-a rănit. A fost prins într-un moment de supărare. Ii transmite celuilalt starea lui și îi naște ura.  In acel moment să se întoarcă imediat către Dumnezeu și să spună: "Preabunule, acoperă-l pe fratele meu, blagoslovește-l, apără-l, sfințește-l! Iată ce a făcut diavolul... te rog, Doamne!". Am văzut cu ochii mei că acest prinos urcă iute la cer. Este cea mai mare jertfă! Asa este! Pentru că aici se împlinește întocmai cuvântul: "Sufletele voastre să le puneți pentru frații voștri".  De vreme ce trebuie să îi iubim pe vrăjmașii noștri, nu ne vom ruga pentru cei care ne supară?! Asta este!

Dumnezeul nostru, Învățătorul nostru, Părintele nostru este Iubire prin Sine Însuși: Prin iubirea Lui ne-a învrednicit să fim monahi, iar noi încercăm să răspundem acestei chemări, "îngăduindu-ne unii pe alții cu milostivirea lui Hristos"! "Nimănui cu nimic fiți datori, fără numai cu iubirea unul față de altul!" Hristos stăruie și mai mult, lucru pe care nu l-a spus nici pentru credință: "Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul! Intru aceasta vor cunoaște toți că ai Mei Ucenici sunteți, de veți avea dragoste între voi!". Identitatea voastră, care stă scrisă în voi și vă face cunoscuți și celor cerești și celor pamântești, este iubirea dintre voi! 

LEGĂTURI:

Însemnătatea numelor înșirate în genealogiile de la Matei și Luca - plânsul omenirii pentru pierderea Raiului și lumina nădejdii


Convorbiri cu o bătrână aristocrată, Cap. XII


Data următoare doamna a venit la duhovnic și a întrebat:

-Nu v-ați plictisit in lipsa mea?

Duhovnicul: Sincer, nu.

Doamna: Bineînțeles, este părerea dumneavoastră personală. Mă gândesc că pentru unii dreptatea fără dragoste este mai bună decât dragostea fără dreptate. Ar putea totuși să vă intereseze dacă mai trăiesc sau nu.

Duhovnicul: Eu nu m-am plictisit fără dumneavoastră, pentru că v-am vizitat pomenind numele dumneavoastră în rugăciunea mea. Asta înseamnă că, duhovnicește, m-am întâlnit cu dumneavoastră: discuția spre deosebire de rugăciune, este ceva exterior.

Doamna: Exact despre rugăciune am venit să vorbesc cu dumneavoastră. Mi-ați spus cu altă ocazie că învățătura despre Rugăciunea lui Iisus este expusă cel mai bine în Evanghelie. Am găsit acolo indicația despre Rugăciunea lui Iisus, dar expunerea amănunțită a acestei rugăciuni n-am descoperit-o.

Duhovnicul: Acest nume răsună în fiecare verset al Evangheliei. Toată Evanghelia este întemeiată pe numele lui Iisus Hristos, astfel că numele exprimă persoana. Toată Evanghelia încape în aceste cuvinte: "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit să mântuiască lumea". Iar Rugăciunea lui Iisus cuprinde aceleași cuvinte, adresate în rugăciune lui Dumnezeu de omul care a crezut că Iisus Hristos este Mântuitorul său.

Doamna: Înseamnă că Evanghelia și numele lui Iisus Hristos sunt unul și același lucru?

Duhovnicul: Evanghelia este numele lui Iisus Hristos descoperit lumii. Iar Rugăciunea lui Iisus este Evanghelia restrânsă la șapte cuvinte. Evanghelia învață Rugăciunea lui Iisus, schimbând inima omului, făcând-o capabilă de receptarea numelui lui Iisus Hristos. Căci rugăciunea nu înseamnă doar repetarea cuvintelor, ci asemănarea cu Cel căruia te rogi.

Doamna: Dar ce însemnătate au acele nume înșirate în genealogiile de la Matei și Luca?

Duhovnicul: In aceste nume este cuprinsă, ca într-un cod, istoria Vechiului Testament - temelia Evangheliei. Acestea sunt numele unor oameni care au trăit cu nădejdea în Dumnezeu că Mesia va veni pe pământ. Ei credeau în Iisus, Cel vestit de prooroci. Este lista celor care au pregătit lumea pentru primirea Mântuitorului. Citindu-le numele, dumneavoastră va atingeți de ei în plan duhovnicesc și, dacă le rostiți numele cu atenție și evlavie, atunci ei se roagă pentru dumneavoastră, ca inima să vi se deschidă sfântului nume al lui Iisus Hristos. Dacă ați avea vedere duhovnicească, atunci aceste nume vi s-ar părea pietre prețioase. Citind înșiruirea lor, puteți simți răzbătând gândul că "înainte de venirea lui Hristos, Hristos exista deja". Sufletul nostru dispune de o putere mai mare decât rațiunea, având capacitatea de a comunica cu lumea duhovnicească. Dacă veți citi aceste nume așa cum citiți o rugăciune, atunci ele vor deveni vii pentru dumneavoastră, vor înceta să fie o listă moartă, ci vor intra în cuprinsul vieții dumneavoastră. Aceste nume reprezintă plânsul omenirii pentru pierderea Raiului și lumina nădejdii, ele constituie acel vlăstar ales pe care a înflorit floarea cerească în Betleem

Doamna: Nu m-am gândit la aceasta.

Duhovnicul: Ar fi trebuit să știți că în Evanghelie nu există nici un cuvânt de prisos, din moment ce Evanghelia este insuflată de Duhul Sfânt

Doamna: Poate ar trebui să citesc în fiecare zi genealogiile de la Matei și Luca? Căci eu mai înainte săream peste ele.

Duhovnicul: Urmați mai bine tipicul Bisericii și pravila pentru care ați primit binecuvântare. Citiți în fiecare zi câte un capitol din Evanghelie, două capitole din Apostol și două catisme. Dar în viitor nu mai omiteți nimic din Evanghelie. Considerați că toată Evanghelia este scrisă pentru dumneavoastră, că vi se adresează și că fiecare dintre cuvintele ei este necesar pentru mântuirea dumneavoastră

Sursa: Drumul spre cunoașterea de sine, Arhimandrit Rafail Karelin



vineri, 15 decembrie 2017

Pentru ce este pregătită societatea de mâine? Demența digitală... cea mai discretă și periculoasă adicție

"Deopotrivă persoana se simte cu atât mai libera cu cât este mai înrobită de dispozitiv".

Lumina celui Nevăzut. Demența digitală. Despre pericolele celei mai discrete adicții (06 12 2017)


Emisiune cu Prof. Dr. Diac. Sorin Mihalache
Invitat: Dr. Adina Baciu, cercetător, Institutul de Antropologie al Academiei Române


- Este un subiect extrem de dureros pentru că fiecare dintre noi spune că nu este vizat dar, dacă suntem atenți la comportamentul nostru, este vorba de o adicție în care suntem cu toții prinși. Eu însumi sunt o mare consumatoare, utilizatoare de calculator, și toți care avem serviciu suntem mari utilizatori de calculator. Am putea spune că nu sunt dependenți, probabil, doar cei care nu utilizează calculatorul și care sunt puțini ieșiți din sfera aceasta productivă. Mă refer la generația a treia, care nu mai este conectată la tehnologie, dar acolo ne întâlnim cu un alt fenomen, care nu trebuie să-l ascundem: privitul la televizor ore nelimitate

- Nu sunt împotriva tehnologie, dar toate trebuie cu o anumită măsură, să existe limite, să existe un control asupra acestor device-uri care progresează cu o viteză fantastică.

luni, 11 decembrie 2017

Apoftegme din Pateric despre discernământ."Cel care vorbește pentru Dumnezeu bine face și cel care tace pentru Dumnezeu asemenea"

Cap. X Despre darul deosebirii (discernământ/ dreapta socoteala)


1. A zis Avva Antonie: Sunt unii care și-au topit trupul lor cu nevoința, dar pentru că nu aveau duhul deosebirii, s-au aflat departe de Dumnezeu.

4. Un frate a zis Avvei Antonie: Roagă-te pentru mine! I-a zis lui Bătrânul: Nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu dacă tu însuți nu te silești să ceri lui Dumnezeu.

5. A zis iarăși că Dumnezeu nu lasă războaiele asupra acestui neam ca asupra celor din vechime, căci știe că sunt neputincioși și nu pot să le ducă.

6. A zis Avva Antonie că vine timpul ca oamenii să-și piardă mințile. Si, când vor vedea pe cineva care nu și-a pierdut mințile, se vor ridica împotriva lui, zicând: Tu ești nebun! - pentru că nu este asemenea lor. 

15. A fost întrebat Avva Agaton: Care este lucrul mai mare, osteneala trupească sau paza celor dinlăuntru? A zis Bătrânul: Omul se aseamănă cu copacul. La acesta osteneala trupească sunt frunzele, iar paza celor dinlăuntru sunt roadele. Deoarece, după cum este scris, tot pomul care nu face rod bun, este tăiat și aruncat în foc, este vădit că toată osteneala noastră este pentru roade, adică pentru paza mintii. Este nevoie și de acoperământul, și de podoaba frunzelor, care sunt osteneala trupească.

25. Ziceau despre un Bătrân că a petrecut cincizeci de ani fără să mănânce pâine și fără să bea apă degrabă. Si zicea: Am ucis desfrânarea și iubirea de arginti și slava deșartă! Si, auzind cuvântul pe care l-a spus Bătrânul, a venit la el Avva Avraam și i-a zis: Tu ai spus cuvântul acesta? Si el a spus: Da! Si i-a zis Avva Avraam: Iată, intri în chilia ta și afli o femeie dormind pe rogojina ta. Poți să spui în mintea ta că nu e femeie? A zis: Nu! Dar războiesc gândul ca să nu o ating. A zis Avvei Avraam: Iată, nu ai omorât, ci trăiește patima, dar este legată. Iarăși, mergi și vezi un ulcior și un vas de piatră și între ele aur. Cugetul tău poate să spună că și aurul este ca ulciorul și că vasul de piatră? A zis: Nu! Dar mă lupt cu gândul ca să nu iau aurul. A zis lui Bătrânul: Iată, trăiește, dar este legată! A zis iarăși Avva Avraam: Iată, auzi despre doi frați, că unul te iubește, iar celalalt te uraște și te vorbește de rău! Dacă, deci, vin la tine, te porți cu amândoi la fel? A zis: Nu! Dar mă lupt cu gândul să fac bine și celui care nu mă iubește! A zis Avvei Avraam: Așadar trăiesc patimile, dar sunt legate de sfinți! 

34. A fost întrebat fericitul Epifanie: De ce sunt zece poruncile Legii și fericirile nouă? Si a zis: Același număr cu plăgile egiptenilor are decalogul și de trei ori chipul Sfintei Treimi este numărul fericirilor!

40. A zis Avva Isaia: Simplitatea și a nu te măsura pe tine însuți curățesc inima de viclenii.

48. Un frate a întrebat pe Avva Teodor, zicând: Vreau să împlinesc poruncile! I-a zis lui Bătrânul despre Avva Theona că a zis odată: Vreau să umplu gândul meu cu Dumnezeu. Si luând grâu, a făcut pâine și a stat în chilie.

duminică, 10 decembrie 2017

Lumină lină de Ion Alexandru (versuri și muzica: Tudor Gheorghe)


LUMINA LINA

de Ion Alexandru


Lumină lină, lini lumini,
Răsar din codri mari de crini.
Lumină lină, cuib de ceară,
Scorburi cu miere milenară,
De dincolo de lumi venind,
Si niciodată poposind,
Un răsărit ce nu se mai termină.

Lină lumină, din lumina lină,
Cine te așteaptă te iubește.
Iubindu-te nădăjduiește,
Că într-o zi, lumina lină,
Vei răsari la noi deplină,
Cine primește să te creadă,
Trei oameni vor veni să-l vadă.

Lumină lină, lini lumini,
Răsari din codri mari de crini,
I-atâta noapte și uitare,
Si lumile au pierit în zare,
Au mai rămas din veghea lor,
Luminile luminilor.

Lumină lină, lini lumini,
Înstrăinându-i pe străini,
Lumină lină, nuntă leac,
Tămăduind veac după veac,
Cel întristat și sărăcit,
Cel plâns și cel nedreptățit
Si pelerinul însetat,
In vatra ta au înnoptat.

Lumină lină, leac divin,
Încununându-l pe străin,
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină, Logos sfânt.




joi, 7 decembrie 2017

Două minuni despre Sf. Iacov Tsalikis povestite de IPS Neofit de Morfu. "Despre asta aș fi întrebat pe toți sfinții: despre Cipru, despre Siria..." Sf. Iacov mi-a întors mintea "cu pricepere, spre cum să-mi dezvârtoșez inima, cum să învăț să mă pocăiesc, cum să mă rog, să slujesc"


Mitropolitul Neofit de Morfu prezintă două întâmplări minunate cu SF. IACOV TSALIKIS 



Așadar, două lucruri pe care le-a spus și este bine să le amintim. Primul a fost când am avut o problemă la picior, și i-a spus el Sfântului David, dar nu m-a făcut bine. Oarecum indignat Sfântul, într-o zi ploioasă, a mers la peștera Cuviosului David, o peșteră aflata la 20 de minute, în pădure. S-a dus acolo, prin ploaie, să se roage pentru mine și pentru alți oameni care aveau probleme asemănătoare. 

Căutându-l, pentru a mânca împreună la prânz, am realizat că alergam, deși mă duruse piciorul și nu putusem nici să stau [în picioare] să cânt zilele acelea. L-am văzut prin ploaie, am alergat la el. Si el se întoarce bucuros și îmi zice: "Alergi, alergi?". Îi zic: "Da, acum vad că alerg". Am realizat, da. Îmi zice: "Știi de ce alergi? Am fost la peștera Cuviosului David". Si ce ploua atunci! Ploua mult. Eu, șiret, îndată m-am uitat la pantofii lui, să văd dacă aveau noroi. Si erau foarte curați. Îmi zice: "Ce, te uiți dacă am pantofii murdari de noroi? N-am mers, copilul meu, pe jos. Pe altă cale am mers, în chip duhovnicesc. Îngerul Domnului m-a purtat până acolo".  "Si, pentru ce te-ai rugat?", îi zic. "Pentru tine, ca să te faci bine, cum te-ai și făcut, pentru alți oameni, care mi-au cerut, și pentru Ciprul nostru să fie eliberat. Se va elibera Ciprul, copilul meu, și tu vei trai aceasta".  Primul lucru care mi l-a spus a fost despre Cipru. Crezi că atunci, deși provin dintr-o familie, cu puternice convingeri politice, și mă interesează pentru viitorul locului, nici măcar n-am întrebat aceasta?! Altfel, despre asta aș fi întrebat pe toți sfinții: despre Cipru, despre Siria... Gândește-te, adică, ce m-aș fi folosit! Mintea mea era deja în alta parte. Iacov a întors-o cu pricepere spre cum să-mi dezvârtoșez inima, cum să învăț să mă pocăiesc, cum să mă rog, să slujesc. Așadar, primul lucru este aceasta.

Celalalt, există și pe internet, când l-a văzut pe prietenul său, prietenul său fiind Sfântul Ioan Rusul. Si l-a văzut, nu în vis, a mers în pelerinaj la Procopie și, spune el, că a stat la Sfântul Ioan Rusul, care are moaște întregi și care i-a spus: "Ah, Părinte Iacov, vezi toată lumea asta care vine și mi se închină?". "O văd", a spus el, "Mare cinste ți-a dat Dumnezeu, să ți se închine atâta lume". "Da", îi spune, "mulți sunt închinătorii mei, dar puțini sunt prietenii mei" - cei care au cu adevărat înlăuntrul lor credința în Dumnezeu. Si îi spune: "cum ți se par lucrurile, Sfinte Ioane?". Auzi cum vorbesc doi sfinți! Si îi spune Sfântul Ioan Rusul: "Ah, Părinte Iacov, trebuie să fie război!". "Nu alt război, Sfinte Ioane! Copil fiind în Asia Mica a fost război". "Apoi", i-a zis, "a avut loc cel de-al doilea Război Mondial, a fost războiul civil. Lumea va avea neîncetat acest blestem?". "Nici noi nu vrem să fie război, dar lumea asta nu-și revine din declinul în care se află". "Pentru ce trebuie să fie război?". Si i-a răspuns: "Pentru nelegiuire, pentru necredință și pentru desfrânare".   

miercuri, 6 decembrie 2017

PF Kirill si IPS Ilarion de Volokolamsk despre Sinodul din Creta la Adunarea Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse. "Sinodul care a avut loc în Creta nu poate fi considerat ca panortodox"."Pleroma Bisericii Ortodoxe universale nu a fost reprezentată"


Alocuțiunea PF Kirill la Adunarea Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la Sinodul din Creta


În prezentarea sa, la Adunarea Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Moscovei, Kirill, a abordat în special Sinodul din Creta. Mai jos, vom publica traducerea pasajului în chestiune.
„De la ultima reuniune a episcopilor au avut loc evenimente care nu sunt lipsite de relevanță în domeniul relațiilor inter-ortodoxe. Sinodul Panortodox a fost programat pentru luna iunie 2016 în Creta. Pregătirea acestuia, după cum știți, s-a făcut timp de mai multe decenii. Problemele legate de participarea [Bisericii Ortodoxe Ruse, n.tr.fr] la Sinodul Panortodox a fost principalul subiect de pe ordinea de zi a Adunării Episcopilor [Bisericii Ortodoxe Ruse, n.tr.fr.], care a avut loc în luna februarie a anului trecut. Majoritatea Înaltpreasfințiților și Preasfințiților prezenți aici au fost membri ai acestei Adunării și, vă amintiți că, am luat cunoștință de proiectele documentelor [pre]sinodale, cu puțin timp înainte, și care au fost publicate la insistența Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceștia își amintesc, de asemenea, că am aprobat, în principiu, participarea la Sinodul [din Creta] care urma să aibe loc. În acest sens, Adunarea Episcopilor și-a exprimat „convingerea că o condiție indispensabilă pentru desfășurarea Sinodului Panortodox era libera participare la acesta, a delegațiilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale recunoscute în mod comun, în timp ce a fost menționată importanța deosebită „a rezolvării, înaintea Sinodului, a problemelor care au apărut în relațiile reciproce între Patriarhiile Antiohiei și Ierusalimului." Adunarea Episcopilor a confirmat ipso facto poziția că Biserica Rusă a luat parte în mod constant la procesul de presinodal.

Reprezentanții Patriarhiei Moscovei au participat activ la toate măsurile pregătitoare care au urmat. Delegația Bisericii noastre a fost formată de către Sfântul Sinod. Cu toate acestea, dezvoltarea evenimentelor ne-a constrâns, cu puțin timp înainte de data stabilită pentru deschiderea Sinodului, să renunțăm de a mai participa. Condiția indispensabilă pentru organizarea Sinodului Panortodox, declarată de Adunarea episcopilor noștri în 2016, s-a dovedit nerealizată.

La 1 iunie 2016, Biserica Ortodoxă Bulgară a solicitat amânarea Sinodului și a declarat că ea nu va participa în cazul în care acesta va avea loc în termenul indicat. Câteva zile mai târziu, Bisericile din Antiohia și Georgia au făcut declarații similare, precum și Biserica Ortodoxă Sârbă, care totuși și-a schimbat decizia și a participat la Sinod. Motivele care au determinat aceste Biserici să ia o astfel de decizie, a fost apariția, în mai multe Biserici Ortodoxe, a remarcilor critice cu privire la proiectele de document sinodale care au fost publicate după finalizarea ședinței Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambésy, în ianuarie 2016, cât și absența prelungită a comuniunii între Patriarhiile Antiohiei și Ierusalimului, care nu a reușit să o depășească în timpul perioadei de presinodale, nici până în prezent. Este necesar să se sublinieze că Biserica Antiohiei a anunțat de la început că ea nu va participa la Sinodul Panortodox, decât în cazul în care conflictul cu Biserica din Ierusalim, cu privire la disputa legată de jurisdicția eclezială a Qatarului va fi rezolvată în timp util. Acesta este motivul pentru care nici deciziile Reuniunii Întâistătătorilor de la Constantinopol din 2014, de stabilire a convocării Sinodului pentru 2016, nici deciziile luate la Chambésy de Întâistătători, anul trecut, stabilind data exactă a realizării sale, n-au fost semnate de reprezentanții Bisericii Antiohiei. Aceștia nu au semnat nici Regulamentul de organizare și de funcționare al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, întocmit la Chambesy.

luni, 4 decembrie 2017

Demostene Andronescu a împlinit 90 de ani. "Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,/ Urc muntele cu-nchipuite creste;/ Din tot ce-am fost mai sînt o picătură.../ Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!". Fragmente din cartea "Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric"


Blogul lui Răzvan Codrescu: DEMOSTENE ANDRONESCU 90


Astăzi, 3 decembrie, d-l Demostene Andronescu, ultimul mare poet în viață al temnițelor comuniste, împlinește 90 de ani. 2017 este anul în care i-a apărut a patra ediție a volumului de versuri Peisaj lăuntric și urmează să-i apară, pînă la Crăciun, a doua ediție a memorialului Reeducarea de la Aiud (ambele la Editura Manuscris din Pitești). Tot în acest „An comemotativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” a fost decorat cu Crucea Patriarhală. Dumnezeu să-l țină sănătos, iar pe noi să ne facă vrednici de a-i fi contemporani. (R. C.)


Fragmente din cartea "Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric"


La Pitești oamenilor li s-au ucis sufletele, într-un timp record, prin aplicarea torturii fizice neîntrerupte, iar la Aiud s-a realizat același lucru cu încetinitorul, prin scoaterea lor din timp. Nu au rezistat acestui tratament decât cei care au avut o viaţă interioară extrem de bogată și cei care s-au abandonat complet rugăciunii și lui Dumnezeu. Dar aceștia au fost, din păcate, puţini. Majoritatea s-au prăbușit sufletește, fiind dispuși să accepte orice schimbare, fie ea și în rău. Si această stare de spirit a servit de minune celor care pregăteau reeducarea. 

duminică, 3 decembrie 2017

Ziua Marii Uniri la Târgu Secuiesc sărbătorită cu români veniți din toată țara


Tot mai mulţi români din toată ţara se strâng an de an, de ziua națională la Târgu Secuiesc în semn de respect și recunoștință față de românii din oraș și din împrejurimi, care-și păstrează credința ortodoxă și limba română. Anul acesta au fost la depunerea de coroane de la biserica ortodoxă aproape 2000 de oameni și, mai apoi, la marșul de câțiva km prin oraș 500 de oameni.

O mie de steaguri tricolore și-a propus Asociația „Calea Neamului” să dăruiască românilor din orașul Târgu Secuiesc și din împrejurimi, de Ziua Națională.

Vom sărbători Ziua Națională la Târgu Secuiesc prin o mie de steaguri tricolore pe care le vom dărui tuturor românilor din oraș și din împrejurimi ce se vor aduna aici de 1 Decembrie. Aceste drapele vin de la oameni din toate colțurile țării care doresc să-și exprime dragostea frățească și solidaritatea față de românii din Covasna.”- a declarat pentru „Mesagerul de Covasna”, președintele Asociației „Calea Neamului”, medicul Mihai Tîrnoveanu, care a precizat că asociația a derulat și alte acțiuni de donare, în Târgu Secuiesc, în anii anteriori.

„Nu este pentru prima dată când mergem la Târgu Secuiesc. Pe 1 Decembrie 2015 am dăruit 500 de steaguri tricolore românilor din oraș, atunci fiind una din cele mai mari manifestări prilejuite de Ziua Națională petrecute în acest oraș, după spusele mai multor locuitori. A venit foarte multă lume, atât din acest municipiu cât și din împrejurimi. Totul a decurs într-un cadru solemn, atmosfera fiind una de mare sărbătoare. De-a lungul timpului am dăruit românilor din Târgu Secuiesc și copiilor zeci de costume naționale, câteva sute de icoane ortodoxe, de Sfântul Apostol Andrei, premii pentru elevii care au participat la un concurs de istorie pe tema Unirii din 24 ianuarie, constând în bani și cărți de literatură română. Toate acestea au fost făcute în semn de adâncă prețuire și recunoștință față de acești oameni care-și păstrează limba română și credința ortodoxă, care țin aici România vie. Țin să transmit pe această cale toată admirația mea doamnelor Mihaela Aionesei și Mihaela Raicea, celor doi preoți ortodocși precum și tuturor enoriașilor Sfințiilor lor, care la fiecare acțiune a noastră ne-au fost aproape și ne-au susținut.”- a spus președintele Asociației „Calea Neamului”.

În ceea ce privește acțiunea din acest an, de a dărui 1000 de steaguri tricolore, medicul Mihai Tîrnoveanu a declarat că Asociația este susținută de numeroși prieteni – membri ai unor organizații, reprezentanți ai diverse entități sau persoane fizice din țară și din diaspora și că, până în prezent, s-au strâns 350 de steaguri.

Revenind la acțiunea din acest an, subliniem faptul că o facem împreună cu Frăția Ortodoxă Sf.Mare Mucenic Gheorghe, condusă de domnul Dan Ciprian Grăjdeanu, Asociațiunea Astra-Despărțământul Covasna-Harghita, cu implicarea directă a doamnei Maria Crețu-Graur, directoarea și cu Asociația de tineret condusă de doamna Florentina Teacă. Până acum avem 350 de steaguri, nădăjduind ca până de 1 Decembrie să le strângem pe toate 1000. Participarea acestor organizații precum și sprijinul venit de la atât de mulți oameni de pe întreg cuprinsul țării dovedește încă odată că românii se pot uni în jurul idealului național, în jurul unor acțiuni concrete a căror menire este să transmită tuturor următorul mesaj: românii din Covasna și Harghita sunt o sută de mii, dar au douăzeci de milioane de frați și surori. Cu ajutorul Lui Dumnezeu vom afirma întotdeauna cu tărie identitatea românească, valorile moșilor și strămoșilor noștri, păstrate în datină, având mereu în suflet exemplul de luptă și jertfă a eroilor, martirilor și voievozilor acestui pământ cu relief de Sfinte Moaște!”- a declarat Mihai Tîrnoveanu.[...]

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Sfantul Porfirie din Kavsokalivia: "Adevarati crestini suntem atunci cand avem simtamantul profund ca suntem madulare ale trupului mistic al lui Hristos, al Bisericii"

Hristos se reveleaza in acea unitate dintre dragostea Lui si noi insine: Biserica. Eu singur nu sunt Biserica, ci numai impreuna cu tine. Toti laolalta suntem Biserica. Toti suntem inclusi in Biserica. Toti suntem una si Hristos e capul. Un singur trup, un trup al lui Hristos: "Voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte" (1 Cor. 12, 27). Toti suntem una pentru ca Dumnezeu e Tatal nostru si El se afla pretutindeni. Atunci cand traim aceasta, suntem Biserica. Aceasta e dorinta Domnului nostru pentru toti membrii Bisericii, asa cum a exprimat in marea Sa rugaciune arhiereasca: "ca ei sa fie una"  (In 17, 11;22). Dar asa ceva nu se poate intelege decat prin har. Traim bucuria unitatii, a dragostei si devenim una cu toti. Nu e nimic mai intelept!

*

Important este ca noi sa intram in Biserica - sa ne unim cu semenii nostri, cu bucuriile si necazurile fiecaruia in parte, sa le simtim ca fiind ale noastre, sa ne rugam pentru toti, sa ne ingrijim de mantuirea lor, sa uitam de noi insine, sa facem totul pentru ei, asa cum a facut Hristos pentru noi. In Biserica devenim una cu fiecare suflet nefericit, chinuit si pacatos.

*

Atunci cand ne izolam de ceilalti, nu suntem crestini. Adevarati crestini suntem atunci cand avem simtamantul profund ca suntem madulare ale trupului mistic al lui Hristos, al Bisericii, intr-o relatie nestirbita de iubire - cand traim uniti in Hristos, adica atunci cand traim unitatea in Biserica Sa, avand constiinta ca suntem una. De aceea Hristos se roaga Tatalui Sau zicand "ca ei sa fie una". El repeta rugaciunea iar si iar, si Apostolii o accentueaza pretutindeni. Aceasta e aspectul cel mai profund, semnificatia cea mai inalta a Bisericii. Aici se afla taina: ca toti sa fie uniti ca o singura persoana in Dumnezeu. Nu mai exista o alta religie la fel. Nicio alta religie nu mai spune ceva de felul acesta. Au ele ceva de spus, dar nu taina asta, nu acest splendid element al tainei pe care Hristos ni-l cere si ne spune ca asa trebuie sa devenim, ca El vrea sa fim ai Sai.

*

Pentru oamenii lui Dumnezeu nu exista distante, chiar daca se afla la mii de kilometri departare unul de celalalt. Indiferent cat de departe ar fi semenii noștri, noi trebuie sa le fim alaturi.

vineri, 1 decembrie 2017

Despre neam, cu Parintele Gheorghe Calciu


Într‑un memorial de călătorie din 2003 (in­clus şi în ediţia antologică a cuvântărilor şi scri­erilor sale: „Fiţi jertfelnici! De la cuvintele către ti­neri la mărturiile testamen­tare, Editura Christiana, Bu­cu­­reşti, 2012), Părintele Gheorghe Calciu nota, cu târzie duioşie şi amară intro­spec­ţie:
A­nual, duhul iubirii de ţară şi de oamenii ei, de mănă­stiri şi de trăitorii din ele, de prietenii şi de nea­murile mele mă mână spre locurile co­pi­lăriei şi ale tine­reţii, ale bucuriilor şi ale sufe­rin­ţelor trăite acolo – co­moara cea mai de preţ a vie­ţui­rii mele în România vre­me de 6 decenii, până la timpul în­stră­inării de acum 18 ani.

Parcă o pră­pastie fără fund mi-a despărţit viaţa în 1985, mai adâncă şi mai lată decât pră­pastia închi­so­ri­lor. Poate pentru că, fie şi în în­chisoare, via­­ţa mea se petrecea pe pământul ţă­rii; şi poate că de aceea trăiesc me­reu în per­spectiva urmă­toarei vizite pe care o voi fa­ce acasă, trecând peste un ocean de apă şi de amin­tiri…”.
 Mai apoi, într-o altă mărturie, Părintele spunea că:
Așa cum nu uit suferința, așa nu uit pământul românesc. Dacă nu aș avea un picior spiritual pus în România, eu n-aș avea niciun echilibru, n-aș avea niciun pământ sub picioarele mele. Aș pluti absolut în neant. Poate ați constatat că am o activitate permanentă pentru România, nu pentru că doresc să fac ceva pentru România în mod special. Doresc să fac ceva pentru mine, pentru că eu mă confund cu România, mă confund cu țara, cu neamul, cu Biserica. Acolo este viața mea. Am lăsat în urmă 60 de ani de suferințe și de speranțe. Cum pot să-mi aduc comoara aceasta aici? [în America, n.n.] Nu pot. Ea a rămas acolo. Acolo este inima mea.

marți, 28 noiembrie 2017

Stareţului Iacov Tsalikis a fost canonizat. Sfântul Porfirie: "să știți că el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta".


Basilica: Un nou sfânt contemporan: Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Stareţul Iacov Tsalikis din Evia

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit luni în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Stareţului Iacov Tsalikis (1920-1991), un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.

Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Sinod a aprobat referatul Comisiei Canonice privind trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe a Arhimandritului Iacov Tsalikis, originar din Asia Mică, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, stabilind ca dată de pomenire ziua de 22 noiembrie a fiecărui an.
Acum câteva zile s-au împlinit exact 26 de ani de la cuvioasa adormire a Sfântului Stareţ Iacov Tsalikis, care a vieţuit la Sfânta Mănăstire a Cuviosului David cel Bătrân din Evia.

vineri, 24 noiembrie 2017

Monahul Moise Aghioritul: "Taina durerii îl preface pe om și îi dăruiește o altă minunată pace".


Durerea 

de Vasile Voiculescu


Oprită să se urce în Ceruri vreodată,
Durerea n-are aripi, să-şi facă vânt,
Ci calcă, peste lespezi încovoiată,
Înger pururi încătuşat de pământ.

Adâncu-i glas n-ajunge la stele...
Braţele-i vântură cenuşă şi lut,
Presărându-le peste răni grele.
Dar Domnul a ales-o de la-nceput.

În ochii ei luceşte, încă neînţeleasă,
Lumina, semnul Lui izbăvitor,
Şi a pus-o mai presus, crăiasă
Şi pildă, îngerilor tuturor.

Ea nu ştie... Dar când somnul o doboară,
În miezul nopţii şi-al tăcerii,
Marii îngeri pe pământ coboară
Şi se pleacă de sărută picioarele durerii.

***

Monahul Moise Aghioritul, Scrieri despre durere




Astăzi multă lume suferă în felurite chipuri și, de aceea, mulți se neliniștesc. Nu există om care să nu treacă prin acest cuptor. Este vorba despre o puternică experiență universală. Durerea profundă și felurită aduce, de obicei, mâhnire, întristare și tulburare. Boala aduce aminte de înfricoșătoarea moarte. Încercările prin care trecem ne strică planurile, ni le spulberă, ne schimbă pe cele programate și plănuite. Epoca de bunăstare nu îngăduie nicio durere, ci vorbește despre fericire, confort, și despre netulburata iubire de materie. Există o  aversiune față de durere, de osteneală și trudă. Omul le vrea pe toate repede, ușor, fără osteneală, fără nici o cheltuială și întârziere. Dar durerea pricinuiește un câștig bogat și un mare folos celui care o suferă. Când suferi te gândești la tine, la viața ta pierdută, la viitorul tău nesigur, la greșalele tale, la patimile tale, la cuvintele rostite în zadar, la multele tale lipsuri. De la critica continuă, omul trece la autocritică severă. Il întâlnește pe Dumnezeu înlăuntrul său.

Durerea ascunde taine. Nu există nicio dispoziție masochistă, ci, observând cum inima sa de piatră se înmoaie, se emoționează și se minunează, atunci, în mijlocul durerii, află adevărata și curata bucurie care îl face să primească o stare care, cu puțin înainte, era imposibil să o accepte. Este vorba de taina durerii, care îl preface pe om și, în mijlocul durerilor bolii sale, îi dăruiește o altă minunată pace.

Omul contemporan, nevrând să sufere, suferă și mai mult. Multul confort i-a pricinuit plictiseală, multa odihnă l-a obosit. Omul suferă deoarece îi lipsește ceva și, astfel, este nevoit să suporte, să rabde ceva nedorit, să sufere și să se chinuiască. Cineva suferă când trece prin ceva neplăcut și îi pricinuiește durere. Nu vrea asta, dar o primește de nevoie. Durerea este consecința abuzului de libertate umană. Urmarea păcatului este durerea, dar durerea conlucrează la mântuirea omului, după ce el, robit de continua vânare a plăcerii neîngăduite, și-a umplut viața de suferințe fără sens. Si, fiindcă s-a învățat astfel, și nu vrea să se nevoiască ca să se elibereze de patimile puse în mișcare de demoni, Dumnezeu îngăduie durerile și încercările, astfel încât, și prin ele, să fie ajutat și să se pocăiască. 

In viața noastră durerea nu este acceptată în chip fatalist, ca un rău necesar, în chip pasiv și cu un sentiment de vinovăție, ci, așezați la umbra Crucii, unde un Nepătimitor a pătimit pentru noi, cei pătimași. Astfel, omul, în boala sa își află sănătatea sufletească. Boala se face un medicament puternic. Cu răbdare, de bunăvoie, va putea răbda cineva durerile mari și neașteptate și va fi povățuit la fericita răbdare și odihnă sufletească. Durerea se face medic, terapeut, binefăcătoare și mântuitoare și acolo unde credea că nu există lumină, viată și înviere, tocmai acolo renaște, se preface și își descoperă aripile sale.

Fară Dumnezeu omul este lipsit de bucurie și de nădejde, greutățile sale zilnice devin absurde, de neridicat, fără sens, îl fac să se întristeze, să deznădăjduiască. Dacă creștinii se descurajează, înseamnă că nu-și ridica crucea de bună voie, cu placere(?) și doxologie. Atunci credinciosul se familiarizează cu moartea și nu se teme. In absența lui Dumnezeu intra frica, spaima și deznădejdea. Nu ne aparțin nouă vindecarea imediată a durerii, ci cunoștința și legătură cu Dumnezeul cel viu.

Durerea îl poate povățui pe om să-L afle pe Dumnezeu. Il poate și pierde! Să nu ne facem piedică în calea acestei întâlniri cu severele noastre idei. Hristos este totul, este izvorul vieții, centrul bucuriei. Așadar toți cei îndurerați să alerge la El ca să se bucure cu adevărat. Marea dragoste îl face pe cel îndurerat să nu țină seama nici chiar de cele mai puternice dureri. Hristos îi înarmează pe credincioșii săi în înfruntarea diferitelor nevoi și suferințe. Unui necredincios îi vine foarte greu să suporte cu răbdare orice durere, această veșnică enigmă.

Societatea noastră contemporana, civilizată, i-a izolat pe cei îndurerați în azile, ca să nu ne deranjeze, dar uităm că durerea ne unește prin a compătimi și a într-ajutora. Cel care suferă compătimește mai ușor, împreună pătimește și sprijinește. Într-adevar durerea obosește, dar te poate duce pe căi pe care niciodată nu ți le-ai închipuit, unde vei vedea sinele tău adânc și necunoscut, unde vei cunoaște pe necunoscutul Dumnezeu în sinele tău, când vei privi cu mai multă îngăduință la aproapele, fratele tău. Atunci, cu adevărat, durerea va deveni vindecătorul tău, și vei mulțumi că te-ai îmbolnăvit. Vei înțelege durerea celorlalți. Nu vei zbura, ci vei călca pe pământ și vei crede că drumul vieții tale nu este presărat numai cu petale de trandafir, ci cu trandafiri care au și spini. Așadar este trebuință de curaj, tărie și nădejde.             


***
"Modul de acceptare a durerii vădeşte gradul de autenticitate a fiecărui credincios. Numai pe chipurile îndurerate se citeşte o lumină tainică ce vorbeşte discret despre martiriu
l durerii lăuntrice, nicovala pe care se modelează omul pentru ca vorba sa să devină mai plăcută, plină de trăiri, curată şi fără cuvinte de prisos. Numai cei încercaţi de durere au ceva însemnat a spune. În spatele fiecărei dureri umane se ascunde Dumnezeu. Durerea va rămâne trambulina ce duce la mari înălţări şi la sporire spirituală, la întâlniri cu sfânta treime numită Dumnezeu, om, sine. Va trebui să facem deosebire între durerea care vine de la Domnul, cea care vine din păcat şi ce care vine de la oameni" (Monahul Moise Aghioritul).